TULBURĂRILE DE LIMBAJ LA COPIL

De la ce vârstă poate fi depistată o tulburare de limbaj ? Când este bine să se înceapă terapia logopedică?

Multi părinti îsi pun aceste întrebări.

În ceea ce priveste dezvoltarea normală a limbajului, desi există diferente între copii legate de ritmul dezvoltării, etapele parcurse sunt aceleasi. Este utilă cunoasterea acestor repere în achizitia limbajului, deoarece o întârziere mai mare în atingerea lor, sau chiar absenta unora dintre ele, pot semnala o posibilă problemă legată de dezvoltarea limbajului, în astfel de cazuri fiind recomandat ca părintii să se adreseze specialitatilor – medicul pediatru, neuropsihiatru, logoped, psiholog.

Repere în dezvoltarea normală a limbajului

Copiii cu o dezvoltare normală manifestă comportamente de comunicare încă din primele săptămâni si luni de viasă. Privirea, expresiile faciale, diversele gesturi si miscări sunt modalităti de comunicare nonverbală utilizate în aceleasi scopuri pentru care mai târziu vor fi folosite cuvintele: reactia la persoane sau obiecte, cererea unor obiecte, respingerea, atragerea atentiei asupra unor evenimente sau obiecte, etc.

Treptat, acestea vor fi însotite sau înlocuite de vocalizare, apoi de vorbire.

Primele manifestări vocale ale copilului la nastere sunt tipetele.
La 2 – 3 luni, aceste tipete sunt deja diferentiate în raport cu diferite circumstante. Sugarul începe să gângurească, apoi să emită silabe repetate (lalatiune), astfel încât la 6 – 11 luni acestea încep să imite ritmul si intonatia din vorbirea reală.
La vârsta de 12 luni copilul spune 1 – 2 cuvinte, îsi recunoaste numele, imită sunete familiare, întelege instructiuni simple.
Între 1 an si 2 ani vocabularul copilului creste până la aproximativ 200 de cuvinte. La început foloseste cuvinte cu valoare de propozitie, apoi treptat începe să combine cuvintele în propozitii simple. Imită sunetele produse de animale familiare.
Între 2 si 3 ani începe să folosească pronumele personal „eu”, combină substantive si verbe, are un vocabular de 450 de cuvinte. Identifică părtile corpului, potrivitte 3 – 4 culori, întelege si utilizează termenii „mic / mare”, foloseste unele forme de plural. Îi place să asculte de multe ori aceeasi poveste, repetată.
Între 3 si 4 ani utilizează propozitii din 4 – 5 cuvinte, iar vocabularul ajunge la 1000 de cuvinte. Poate să spună o poveste, stie câteva poezioare. Este vârsta la care copilul poate începe să meargă la grădinită. Învată să numere, stie să folosească cuvintele care se referă la mărimea obiectelor (mic, mijlociu, mare), poate compara două obiecte, întelege însusirile opuse ale unor lucruri (cald – rece, usor – greu, etc.), începe să se dezvolte notiunea de timp (momentele zilei, zilele săptămânii).
Între 4 si 5 ani devine capabil să folosească timpul trecut, iar vocabularul este de circa 1500 de cuvinte. Identifică culori, forme. Pune multe întrebări de tipul „De ce?”, „Cine?”. Întreabă adesea despre sensul unor cuvinte pe care nu le cunoaste. Simultan cu progresele copilului în organizarea temporală si spatială, se dezvoltă si vocabularul legat de aceste domenii: momentele zilei, zilele săptămânii, succesiunea lunilor si a anotimpurilor, diverse sărbători pe parcursul anului, diferentierea dreapta – stânga, pozitii spatiale (pe, sub, lângă, în fată, în spate, aproape, etc.). Se dezvoltă foarte mult imaginatia copilului, adesea inventează povesti – pe de o parte, nu face bine distinctia între real si imaginar, pe de altă parte îl amuză foarte mult să se joace cu cuvintele.
Între 5 si 6 ani foloseste propozitii din 5 – 6 cuvinte si are un vocabular de 2000 de cuvinte. Poate să spună din ce materiale sunt făcute obiectele. Cunoaste termenii referitori la relatii spatiale, întelege „identic / diferit”, numără zece obiecte, stie care este mâna dreaptă si cea stângă. Încep să apară notiunile legate de cantitate: jumătate, mai mult, mai putin, etc. Devine interesat de scris si citit, învată litere, îl interesează cărtile, se preface uneori că citeste o cărticică a cărei poveste a retinut-o; unii copii chiar învată singuri să citească. Cere informatii, gândette, generalizează informatiile. Defineste obiectele prin întrebuintarea lor. Orientarea în timp este mai bună, cunoaste „ieri / azi / mâine”, calendarul, orele care indică momentele mai semnificative ale zilei. Îi place mult să povestească, exprimarea este mai corectă în ceea ce priveste gramatica, pronuntia si fluenta. Face o distinctie mai bună între real si imaginar.
Între 6 si 7 ani copilul este capabil să utilizeze propozitii mai complexe. Se dezvoltă abilitătile de procesare fonologică; acestea îi permit copilului să opereze cu elementele care alcătuiesc limbajul (sunete, silabe, cuvinte, propozitii), fiind esentiale pentru învătarea citirii si scrierii. Pronuntia este aproape în totalitate corectă, desi mai pot persista unele distorsiuni la sunetele mai dificile.

Tipuri de tulburări de limbaj la copil

Retardul în dezvoltarea vorbirii

Copilul începe să vorbească mult mai târziu în raport cu etapele dezvoltării normale a limbajului, fără a exista cauze neurologice sau fizice care să explice această întârziere.

Dacă la vârsta de 2 ani copilul nu vorbeste deloc, sau la 3 ani nu foloseste deloc propozitii, este bine ca părintele să se adreseze specialitatilor pentru evaluare, diagnostic si consiliere, sau terapia limbajului dacă este cazul.

Tulburările de limbaj determinate de deficiențele de auz

Hipoacuziile

pot avea diferite grade, de la pierderi usoare de auz până la deficiente profunde.

Este importantă depistarea cât mai timpurie a unor astfel de probleme, deoarece cu cât auzul este mai mult afectat, cu atât efectele asupra dezvoltării limbajului sunt mai negative.

Părintii pot fi atenti la modul în care copiii reactionează la sunete si la vorbire, dacă răspund doar la intensităti mai mari ale vocii celui care le vorbeste sau dacă urmăresc cu atentie buzele acestuia pentru a întelege ceea ce spune.Dacă există asfel de indicii, se pot adresa unui cabinet de audiologie pentru o examinare a auzului.

În functie de tipul si nivelul deficientei auditive, poate fi recomandată utilizarea unor proteze auditive, sau realizarea unui implant cohlear.

Este necesară terapia limbajului si antrenamentul auditiv.

Tulburările de articulatie

Dislalia

este cea mai frecventă formă a tulburărilor de limbaj la vârsta preșcolară.

Este afectată doar pronunția,

cauzele pot consta fie în dificultăți în diferențierea auditivă și perceperea corectă a elementelor vorbirii (deficiențe ale auzului fonematic), fie într-o coordonare deficitară a mișcărilor necesare vorbirii.

Există o dislalie fiziologică, manifestată prin dificultăți care apar în cadrul procesului normal de dezvoltare a vorbirii și care dispar de la sine o dată cu înaintarea în vârstă a copilului. Dar există anumite forme care nu se corectează spontan, iar dacă tulburările de pronunție se mențin după vârsta de 5–6 ani, este necesară terapia logopedică.

În mod concret, dislalia se poate manifesta astfel:

- La nivelul sunetelor: imposibilitatea de a pronunța unul sau mai multe sunete (copilul le omite, le deformează sau le înlocuiește cu alte sunete); imposibilitatea de a diferenția unele sunete.

- La nivelul cuvintelor: omiterea anumitor sunete, silabe din cuvinte; inversarea unor sunete, silabe.

Sunetele cel mai frecvent afectate sunt: R, S, Ș, Z, J, Ț, ÄŒ, Äž, mai rar F, V, C, G, L, etc. La nivelul cuvintelor, dificultățile apar de cele mai multe ori la cuvintele cu combinații consonantice: PL, BL, TR, STR, CR, etc.

În formele ușoare de dislalie, părintele îl poate ajuta uneori pe copil să se corecteze, fără a mai fi necesară terapia logopedică.

Tulburările de ritm si fluentă

Din această categorie de tulburări fac parte bâlbâiala, tahilalia (vorbirea prea rapidă) si bradilalia (vorbirea prea lentă).

Bâlbâiala

manifestată în principal fie prin repetarea involuntară a unor sunete, silabe sau cuvinte, fie prin blocaje care împiedică desfăsurarea cursivă a vorbirii,

debutează în multe cazuri la vârsta de 3 – 5 ani.

În unele cazuri simptomele sunt pasagere, dispar spontan cu timpul, dar dacă acestea persistă si după 4 – 5 ani sau apar mai târziu, este necesar să se recurgă la terapie.

Cauzele sunt greu de delimitat exact, putând fi implicati diversi factori.

Abordarea terapeutică poate să includă tehnici logopedice, psihoterapeutice si tratament medicamentos. Desi se pot înregistra ameliorări, este dificil să se obtină o vindecare completă, recidivarea simptomelor fiind întotdeauna posibilă, mai ales ca urmare a unor emotii puternice sau stări de stres.

Tulburările de limbaj care apar în afectiunile din spectrul autist

Tulburările din spectrul autist

autismul,

sindromul Asperger

tulburările pervazive de dezvoltare,

se caracterizează prin deficiențe în dezvoltarea abilitătilor de socializare si comunicare.

Gradul de afectare la nivelul dezvoltării limbajului variază foarte mult în cazul acestor categorii de diagnostic, de la absenta totală a vorbirii până la o utilizare normală a acesteia. Uneori simptomele pot fi depistate încă din primul an de viată, constând în absenta comportamentelor comunicative (contactul vizual, interactiunea cu adultul, reactia la propriul nume, etc.); acesti copii par a nu fi interesati să comunice cu ceilalti. În unele cazuri mai putin severe, copiii cu un asemenea diagnostic pot începe să comunice mai mult si să îsi dezvolte limbajul functional către vârsta de 5 ani, ceea ce reprezintă un factor favorabil în ceea ce priveste prognosticul recuperării.

Tulburările de limbaj din afectiunile neurologice

Dizartriile

sunt cauzate de afectiuni la diverse nivele ale sistemului nervos, de exemplu în cazul paraliziei cerebrale sau al unor traumatisme craniene pot fi afectati muschii implicati în realizarea vorbirii.

Predispozitia la dislexie

Dislexia

este o tulburare de limbaj care se manifestă prin dificultăti în învătarea citirii.

Desi acest diagnostic se poate pune abia după terminarea clasei I, când se poate vedea dacă elevul a reusit sau nu să învete să citească, semnele care indică o predispozitie la dislexie pot fi depistate încă de la vârsta prescolară

Este vorba de disfunctionalităti ale anumitor capacităti implicate în însusirea deprinderii de citit -scris: vorbire, perceptie auditivă si / sau vizuală, miscare, dexteritate manuală, schemă corporală, orientare în timp si spatiu, atentie, memorie.

Este important să se acorde atentie unor astfel de simptome si să se realizeze o terapie logopedică, pentru a preveni esecurile ulterioare la vârsta scolară.